Reconcilierea carierei cu viata de familie

RECONCILIEREA CARIEREI CU VIAŢA DE FAMILIE

La nivelul Uniunii Europene, problematica egalităţii de şanse pentru femei şi bărbaţi abordează următoarele tematici:

1. Principiul nediscriminării de gen

  • egalitatea de tratament între femei şi bărbaţi în afara pieţei muncii

2. Accesul egal la muncă şi formare vocaţională

  • accesul la muncă, formare vocaţională şi promovare
  • principiul plăţii egale
  • activităţile liber profesioniste, inclusiv munca în agricultură
  • femeile şi ştiinţa

3. Protecţie socială

  • reconcilierea vieţii de familie cu viaţa profesională (participarea echilibrată a femeilor şi a bărbaţilor în ambele sfere ale vieţii)
  • concediu parental şi concediu legat de probleme familiale
  • protecţia femeilor însărcinate, a femeilor care au născut recent şi a femeilor care alăptează
  • servicii de îngrijire a copilului
  • scheme de asistenţă socială ocupaţională
  • asistenţă socială

4. Hărţuire sexuală

  • prevenirea hărţuirii sexuale la locul de muncă
  • protecţia demnităţii femeilor şi bărbaţilor la locul de muncă

5. Egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi la nivel instituţional

  • integrarea componentei de gen la nivelul tuturor politicilor UE (gender mainstreaming)
  • participarea echilibrată a femeilor şi a bărbaţilor la procesul de luare a deciziilor
  • integrarea componentei de gen la nivelul fondurilor structurale

6. Alte teme de interes

  • prevenirea şi combaterea violentei împotriva femeilor
  • prevenirea şi combaterea traficului cu femei
  • drepturile sexuale şi reproductive

Reconcilierea vieţii profesionale cu viaţa privată poate fi realizată printr-o serie de politici adresate femeilor, cum ar fi dezvoltarea de servicii pentru creşterea şi îngrijirea copilului (creşe, grădiniţe, servicii de supraveghere a copilului) care să fie accesibile ca preţ şi ca sediu, precum şi prin crearea de programe de lucru flexibile (cum ar fi posibilitatea de a lucra de la domiciliu, un program de lucru care să permită ducerea sau aducerea copiilor de la grădiniţă sau şcoală etc.).

În România, mai ales în ultimii ani, marile companii multinaţionale au preluat din politicile internaţionale şi au inclus în pachetele de beneficii oferite angajaţilor diverse facilităţi de care beneficiază, uneori chiar indirect, femeile.

Spre exemplu, producătorul de software Microsoft oferă posibilitatea angajaţilor de a alege între trei furnizori de servicii medicale, iar angajatele care se pregătesc să devină mame beneficiază de un buget mai mare decât restul angajaţilor pentru serviciile medicale.

Alte companii locale – precum Hewlett Packard sau IBM – oferă posibilitatea angajaţilor de a lucra de acasă timp de câteva zile pe lună sau pot beneficia de un program de lucru flexibil, pe care şi-l ajustează în funcţie de nevoi. Spre exemplu, mamele îşi pot duce şi lua copiii de la grădiniţă în timpul programului de lucru, atât timp cât norma lor de lucru cumulată respectă prevederile legale din contractele de muncă. 

Specialiştii în resurse umane spun însă că cel mai adesea discriminator este sistemul românesc (statul, legile sau cultura organizaţională a companiilor) care obligă femeile să renunţe la serviciu pentru a se ocupa de copii, pentru că nu au condiţii să-i lase la grădiniţă sau să-şi angajeze bonă. Nu acelaşi lucru se întâmplă în alte state dezvoltate. În Norvegia, de exemplu, nu se mai discută de concediu de maternitate, ci de concediu parental care se ia pe o durată de 12 luni în trei părţi: o parte mama, o parte tatăl şi ce rămâne se decide între părinţi - care dintre ei va sta acasă cu copilul.

Iniţiative există însă şi în România. Anul trecut, de exemplu, Camera de Comerţ Americană în România (AmCham) a trimis autorităţilor un set de 70 de amendamente pentru Codul Muncii. Unul din amendamentele care se doreşte a fi luat în considerare la următoarele modificări legislative vizează stabilirea unor programe individualizate de muncă fără acordul sindicatelor, precum şi posibilitatea acordării repaosului săptămânal în două zile neconsecutive, la cererea salariatului. Aceste măsuri vizează mai ales angajatii studenţi sau angajaţii care trebuie să- şi ducă copiii la grădiniţă, de exemplu, iar repaosul să fie împărţit în mai multe ore pe parcursul săptămânii.

De asemenea, specialiştii spun că angajatorii care încurajează programul prelungit la birou - care conduce la neglijarea echilibrului între viaţa privată şi cea profesională - sunt indirect vinovaţi de discriminare faţă de femei în principal. Consultanţii în recrutare spun însă că, de multe ori, femeie sunt cele care se autodiscriminează, din cauză că nu-şi cunosc drepturile. Ei spun că au întâlnit femei care, din cauză că nu cunoşteau legislaţia, ascundeau sarcina şi nu îşi anunţau angajatorul dacă erau însărcintate, de frică să nu fie concediate, neştiind că legea le protejează. Unul din cele mai şocante cazuri întâlnite de un recruiter a fost acela al unei femei din Braşov, care, la aflarea veştii că este însărcinată, şi-a dat demisia, fără să ştie care sunt beneficiile legislative pentru angajatele care rămân însărcinate.

http://www.cdep.ro/pls/steno/steno.stenograma?ids=7254&idm=1,029&idl=2

 

Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:

Claudia Boghicevici - declaraţie politică cu titlul: "Reconcilierea vieţii de familie cu activitatea profesională - o problemă care trebuie discutată tot anul, nu doar în luna martie a fiecărui an"

Astăzi mi-am propus să vă vorbesc despre reconcilierea vieţii de familie din două motive. Primul este acela că sunt, la rândul meu, o femeie de carieră, dar am şi o familie la care ţin foarte mult. Al doilea ţine de faptul că şi în România, la fel ca la nivelul întregii comunităţi europene, începe să devină un subiect tot mai disputat atât la nivel de politici publice, cât şi la nivel de individ. Pentru că este o temă vastă, voi aborda această problematică strict din perspectivă feminină, încercând să punctez o serie de aspecte relevante, precum nevoia de implicare a statului, flexibilitatea la locul de muncă şi distribuirea echilibrată a activităţilor domestice între partenerii de viaţă. Tot mai multe femei îşi doresc o carieră de succes, vor independenţă materială şi un statut care să atragă respectul celor din jur. În acest sens, sunt dispuse fie să lase în plan secund nevoia de întemeiere a unei familii, fie să îşi pună tocmai familia în planul al doilea, sacrificând astfel din timpul acordat membrilor săi. Sunt o femeie de carieră, dar nu înţeleg această carieră prin sacrificiu. O înţeleg în schimb ca o completare la activitatea şi responsabilitatea de soţie şi de mamă, pe care mi le asum zilnic. Şi tocmai pentru că sunt o femeie cu o carieră în spate, dar şi cu ambiţii de viitor, ştiu foarte bine cât de importantă este susţinerea primită atât din partea membrilor familiei, cât şi din exterior, din partea instituţiilor statului şi a angajatorilor.

Dincolo de funcţia pe care o ocup, problematica reconcilierii vieţii de familie cu cea profesională trebuie dusă, inevitabil, în sfera politicului, a guvernării. Iată de ce vreau să punctez faptul că este important ca statul, prin politici specifice, să susţină femeile în activitatea economică şi să faciliteze un mediu de lucru prietenos familiilor.

Nu am deloc simpatii pentru politici stângiste, în care statul este implicat peste un nivel acceptabil. În acest domeniu însă nevoia de reformă, în primul rând legislativă, este acută. În acest sens, este nevoie de dezvoltarea serviciilor publice de îngrijire a copiilor şi de promovare a iniţiativei private în acest domeniu. Este în acelaşi timp nevoie de stimularea angajatorilor să ofere salariaţilor un program de lucru flexibil, păstrându-i în câmpul muncii. Nu în ultimul rând trebuie abordată şi latura educativă prin campanii publice cu privire la necesitatea distribuţiei echilibrate între cei doi parteneri a rolurilor şi a responsabilităţilor domestice, legea oferind posibilitatea concediului parental şi în rândul taţilor. De asemenea, intervenţia statului este necesară în prevenirea discriminării pe criterii de gen pe piaţa muncii, în scopul asigurării accesului egal la ocupare şi dezvoltare profesională afemeilor, prin facilitarea reintroducerii în câmpul muncii a mamelor. Pentru multe femei asumarea rolului de principal responsabil de creşterea şi îngrijirea copiilor conduce la discontinuităţi în viaţa profesională, reduce oportunităţile de promovare şi poate inclusiv să împiedice urmărirea unui anumit traseu profesional.

De cealaltă parte, şi angajatorii trebuie să înţeleagă faptul că implementarea la locul de muncă a unor politici sau practici pentru reconcilierea vieţii de familie cu viaţa profesională conduc la creşterea productivităţii muncii şi a gradului de satisfacţie profesională a angajaţilor, creşterea implicării şi fidelizarea salariaţilor faţă de companie. În acest sens, una dintre dificultăţile cu care se confruntă mamele angajate ţine de flexibilitatea orarelor de lucru. Această flexibilitate are rolul inclusiv de a menţine tinerele mame pe piaţa muncii, în timp ce consecinţele unei inflexibilităţi la locul de muncă vizează un randament mai slab sau o implicare mai scăzută din partea angajatului. Din păcate, datele oferite publicităţii de către INS, în urma unei anchete privind "Reconcilierea vieţii profesionale cu cea familială", realizată în trimestrul II 2010, ne arată faptul că ponderea salariaţilor care beneficiază de un program flexibil de lucru este aproape aceeaşi în rândul persoanelor cu şi fără responsabilităţi familiale: 9,4%, respectiv 9,5%. Astfel, rigiditatea programului de lucru este principala caracteristică privind organizarea muncii pentru salariaţii din România, majoritatea covârşitoare a acestora (90,4%) lucrând cu program fix. În alte state europene, cu un nivel de trai ridicat, opţiunea pentru un program part-time sau flexibil este des întâlnită în rândul femeilor care vor să activeze pe piaţa muncii, în condiţiile păstrării îndatoririlor casnice. În ceea ce priveşte situaţia de la noi, opţiunea pentru un job cu jumătate de normă este mai puţin întâlnită, mai ales din raţionamente economice, pentru că nu asigură un nivel decent al veniturilor, dar şi pentru că nu oferă multe garanţii de protecţie a angajatului la locul de muncă.

Nu în ultimul rând, impactul apariţiei unui copil în familie este diferit pentru o femeie faţă de un bărbat. Societatea tradiţională românească descrie o femeie care este în primul rând mamă şi gospodină, cu îndatoriri domestice, şi mai apoi om de carieră. Un stereotip conform căruia doar femeile sunt responsabile de îngrijirea familiei, în timp ce aşteptările faţă de bărbat îl au în vedere ca principal întreţinător de familie. Mai mult, diferenţele se pot observa mai ales pe piaţa forţei de muncă. De cele mai multe ori, femeile simt că trebuie să aleagă între a se dedica familiei sau unei cariere de succes, pentru că ascensiunea în carieră ar putea lua o pauză, familia, însă, niciodată! Astfel, viaţa de familie este, fără doar şi poate, un factor important în măsură să descurajeze sau să încurajeze ascensiunea profesională, dar şi inegalitatea de gen pe piaţa muncii.

Toate aceste probleme afectează viaţa de zi cu zi a familiilor din România, dar de prea puţine ori politicienii le şi aduc în actualitate. De obicei o dată pe an, în prima săptămână a lunii martie, se discută despre necesitatea promovării unei agende feminine, după care dezbaterea este abandonată. Eu cred că această problematică trebuie să reprezinte o preocupare permanentă pentru toţi parlamentarii, dar şi pentru Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale, Familiei şi Persoanelor Vârstnice. Din păcate, aşa cum ne-a obişnuit deja de aproape 1 an de zile, acest Guvern pierde din sfera de interes tocmai astfel de probleme de care se lovesc familiile din România în realitatea cotidiană.

Mă folosesc de această ocazie pentru a adresa un apel tuturor parlamentarilor, indiferent de culoarea politică, pentru a ne apleca asupra acestui subiect. Legiferarea în domeniul politicilor privind reconcilierea vieţii de familie cu cea profesională este fie insuficientă, fie mult prea disparată. Avem nevoie de un pachet legislativ care să acopere întreaga sferă, aşa încât familiile din România să fie susţinute în găsirea echilibrului între activitatea profesională şi viaţa de familie. 

 

Lecţii despre reconcilierea vieţii de familie cu cea profesională

Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea de Vest din Timişoara şi Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi organizează înscrieri pentru următoarele cursuri: Dezvoltare personală în vederea carierei şi Reconcilierea vieţii de familie cu cea profesională.

La aceste cursuri se pot înscrie femeile din Regiunile de Nord-Vest, Vest  şi Nord-Est ale ţării. Scopul acestor cursuri este de a asigura formarea şi dezvoltarea profesională a femeilor activ-ocupate care intră sau revin pe piaţa muncii, în vederea creşterii abilităţilor şi competenţelor profesionale. Sunt disponibile 50 de locuri pentru fiecare curs desfăşurat la Cluj-Napoca şi câte 80 de locuri pentru fiecare curs de la Timişoara şi Iaşi.

Dosarul de înscriere trebuie să conţină următoarele documente (în original şi copie): certificatul de naştere, buletinul sau cartea de identitate, certificatul de căsătorie (dacă este cazul), diploma de bacalaureat sau de licenţă şi cererea de înscriere la curs ce se va completa în momentul depunerii dosarului, în prezenţa responsabilului de înscriere.

Cursurile vor fi susţinute de specialişti din cadrul celor trei universităţi, în perioada iunie – octombrie 2012.  La finalul cursurilor, absolventele vor primi o diplomă şi un supliment descriptiv, acte de studii cu recunoaştere naţională. Mai multe informaţii sunt publicate la adresa www.rsf.uaic.ro.

Aceste cursuri se desfăşoară în cadrul proiectului „Reconstrucţia statutului femeii: de la discriminare la dezvoltare profesională şi egalitate de şanse” (ID 50679), coordonat de Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane POSDRU 2007 – 2013.

Proiectul are ca obiectiv general prevenirea discriminării pe criterii de gen pe piaţa muncii în scopul asigurării accesului egal la ocupare şi dezvoltare profesională a femeilor şi al promovării principiilor incluziunii sociale si ale egalităţii de şanse în zonele Nord-Vest, Vest  şi Nord-Est ale ţării.

Cursurile sunt gratuite şi acreditate de Consiliul Naţional de Formare Profesională  a Adulţilor.

Sursa: ISJ Bistriţa-Năsăud

 

Politicile de reconciliere dintre viaţa profesională şi cea de familie: între eşec şi potenţial. Reconfigurarea teoriei politice feministe.

Este titlul tezei de doctorat a doamnei Drd. Alina Andreea Dragolea. Lucrarea a fost coordonata de către: prof.univ.dr. Mihaela Miroiu. Teza a fost susţinută în anul 2011 în cadrul Şcolii Naţionale de Ştiinţe Politice şi Administrative

Alina Dragolea a absolvit Facultatea de Stiinte Politice (SNSPA, Bucuresti) si in prezent este doctoranda in Stiinte Politice, sub coordonarea prof.univ.dr. Mihaela Miroiu. A publicat studiul Dimensiunea de gen a pietei muncii, in Oana Baluta (coord.), Parteneri egali. Competitori egali. Integrarea dimensiunii de gen in procesul de elaborare a politicilor publice (2007), si studiile Strategii pentru imbunatatirea participarii femeilor la viata politica din Romania si Ar trebui femeile sa schimbe imaginea vietii politice din Romania?, in Oana Baluta (coord.), Usi deschise pentru femei in politica romaneasca (2007). Din 2006 activeaza ca asistenta de proiect in cadrul organizatiei nonprofit Centrul FILIA.

Citat din rezumatul tezei de doctorat (publicat pe net):

„Această lucrare reprezintă un demers critic – teoretic şi empiric – prin care urmăresc să subliniez modul în care politicile de reconciliere între viaţa profesională şi cea de familie, un domeniu academic şi practic a cărui importanţă a crescut constant în ultimii 30 de ani în cadrul Uniunii Europene, sunt insuficient corelate cu agenda mai extinsă a egalităţii de şanse dintre femei şi bărbaţi.

Punctul de plecare în redactarea acestei lucrări de doctorat l-a constituit curiozitatea epistemică cu privire la explicaţiile potenţiale cu privire la diferenţele dintre parcursul profesional al bărbaţilor şi al femeilor, în condiţii de presupusă egalitate de şanse şi tratament . De ce în România (dar nu numai) pot exista simultan instrumente specifice democraţiilor liberale care să promoveze egalitatea de şanse între bărbaţi şi femei şi să pedepsească discriminarea de gen (mă refer, desigur, la legislaţia românească cu privire la acest subiect, ce pare să acopere în mare parte problematica, mai puţin mecanismele practice prin care aceste legi pot fi implementate) şi, în acelaşi timp, o sărăcie feminizată şi o agendă publică/ politică de pe care femeile lipsesc aproape în totalitate (nu doar interesele lor, dar în ultima vreme chiar şi prin prezenţa lor fizică).

Astfel, lucrarea îşi propune să desluşească de ce femeile populează tot mai mult băncile facultăţilor, pentru ca apoi să dispară treptat din ciclurile academice ulterioare; de ce sunt majoritare în firme la nivelurile inferioare de angajare pentru ca apoi să dispară pe măsură ce urcăm pe scara ierarhică; ce determină, încă, aglomerarea femeilor în domeniile profesionale „feminine” (sau feminizate). Cu alte cuvinte, de ce „aleg” femeile şi bărbaţii anumite trasee profesionale, iar această alegere determină ca femeile să fie încă dezavantajate pe piaţa muncii. Sunt aceste trasee rezultate din preferinţele individuale sau sunt ele determinate de factori externi, precum un anumit climat instituţional sau anumite opinii şi aşteptări în legătură cu rolurile de gen.  

În încercarea de a răspunde la aceste întrebări, prin intermediul parcurgerii lecturilor de specialitate, am ajuns să constat că nu prea mai putem vorbi în acest moment de diferenţe de „start” în cariera profesională între bărbaţi şi femei. În ciuda educaţiei încă puternic genizată (în special cea preuniversitară,însă nu neapărat în defavoarea fetelor), femeile tind să urmeze tot mai mult facultăţi şi profesii „masculine”. Intră pe piaţa muncii determinate să îşi construiască o carieră şi investesc resurse de timp considerabile în acest scop. Însă cercetările ce surprind poveştile de viaţă şi carieră ale femeilor şi bărbaţilor înregistrează o imagine aparent surprinzătoare. La un moment dat, dacă privim pe scara ierarhică a unei profesii, începem să constatăm că femeile devin din ce în ce mai puţine pe măsură ce urcăm această scară. Dacă privim curbele de venituri observăm că femeile ating un platou pe care apoi nu îl mai pot depăși.

Nu există o explicaţie atotcuprinzătoare pentru acest fenomen, aşa cum nu există o soluţie unică pentru a rezolva problema inegalităţii pe piaţa muncii. Un set de explicaţii comprehensive a cauzelor inegalităţii de gen pe piaţa muncii din România au fost oferite de către excelentele lucrări Ultima inegalitate. Relaţiile de gen în România (Vladimir Pasti, 2003)şiDrumul către autonomie. Teorii politice feministe (Mihaela Miroiu,2004; vezi în special partea a treia Comunism, postcomunism). Lucrarea de faţă propune o abordare care vizează stabilirea unei legături între inegalitatea de gen (în special pe piaţa muncii) şi implicaţiile teoretice, practice precum şi consecinţele politicilor de reconciliere. Argumentez pe parcursul lucrării că inegalitatea de gen persistă și dovedește o rezistenţă în timp şi datorită modului în care politicile de reconciliere au apărut şi s-au dezvoltat. Voi arăta că răspunsul la întrebările de la care porneşte investigaţia mea nu poate fi formulat fără o analiză riguroasă a premiselor politicilor de reconciliere. […]

Consider că politicile de reconciliere constituie în acest moment un subiect „fierbinte” a cărei importanţă este reflectată prin menţionările sale frecvente în cadrul politicilor Uniunii Europene, literatura de specialitate vastă dedicată acestui subiect şi pătrunderea şi popularizarea subiectului în mass-media. Problematica reconcilierii între viaţa profesională şi cea de familie reprezintă un subiect multidimensional, atât prin componentele care determină modul în care acestea sunt redactate şi implementate (care, de regulă, corespund priorităţilor politice într-un anumit context naţional)1 dar şi prin implicaţiile acestora pentru femeile şi bărbaţii cărora li se adresează. În redactarea acestei lucrări am operat o selecţie a dimensiunilor pe care am ales să le dezvolt. Astfel, m-am aplecat îndeosebi asupra relaţiei dintre politicile de reconciliere şi egalitatea de şanse dintre femei şi bărbaţi, perspectivă ce adesea este ignorată în favoarea accentului pus pe aspectele instituţionale (Caracciolo di Torella, Masselot, 2010). Acest lucru nu înseamnă că neg importanţa celorlalte dimensiuni menţionate. Din acest punct de vedere lucrarea se încadrează în cadrul mai larg al abordărilor feministe ale problematicii şi îmi asum instrumentele de analiză specifice dar şi recunosc şi mă refer la tradiţia îndelungată a studiilor de gen în acest domeniu.

În acest sens, lucrarea tratează politicile de reconciliere între profesie şi viaţa de familie din trei perspective majore pe care, aşa cum argumentez pe parcursul capitolelor, le consider interconectate. Astfel, îmi propun să construiesc o explicaţie a modului în care ceea ce consider că au constituit bazele fundaţionale care au dus la prevederile şi conţinutul (adesea implicit) al acestor politici care nu neagă asumpțiile esențialiste cu privire la natura bărbaților și femeilor. În continuare, abordez critic anumite tendinţe actuale în cadrul măsurilor de reconciliere care generează rezultate adesea opuse celor scontate pentru ca ulterior să mă concentrez asupra modului în care conţinutul şi aplicarea acestora creează o falsă impresie a „alegerilor” disponibile pentru femei. În final, propun un demers de reconstrucţie a politicilor de reconciliere prin intermediul teoriei politice feministe. Văd acest demers posibil prin „recâştigarea” de către problematica reconcilierii a unui loc privilegiat în cadrul teoriilor de gen, deoarece consider că viziunea feministă cu privire la acest subiect (în miezul cărora argumentez că trebuie să rămână principiul egalităţii de şanse) este în acest moment trecută pe un loc inferior preocupărilor birocratice sau legate de eficienţa economică.”

[1] Dintre care menţionez: aspecte legate de performanţa economică a angajaţilor, costurile suportate de firme şi angajatori pentru implementarea măsurilor de balansare a profesiei cu familia, reforma instituţiilor pieţei muncii, reconfigurarea modului în care munca plătită este desfăşurată şi evaluată.

PARTENERI

Proiect derulat de SIVECO Romania, Academia de Studii Economice din Bucureşti şi agenţia de presă Mediafax




AUTENTIFICARE

Imagine CAPTCHA
Introduceţi caracterele prezentate in imagine.

FORMULARE

În cadrul proiectului vor fi folosite toate tipurile de chestionare elaborate în contextual participării la evenimente, care vor pune accent pe indicatorii stabiliţi cu respectarea legislaţiei privind protecţia datelor personale. Impresiile participanţilor la diferite evenimente vor fi consemnate pe formularele special întocmite, macheta acestora fiind concepută pentru consemnarea tuturor datelor necesare realizării indicatorilor proiectului.