Servicii de calitate la preţ corect

PROBLEMA:

Satu Mare ocupă ultimul loc între municipiile din regiunea Nord-Vest în topul infrastructurii şi serviciilor furnizate de administraţia locală. Suntem conduşi de prea mulţi ani de administraţii care subperformează.

  • Plătim cea mai scumpă apă!

Oare apa din Satu Mare e cea mai limpede? Nu, nu e mai limpede decât la Zalău sau la Cluj! Dar avem cele mai mari pierderi în reţea, de peste 40%, pierderi la fel de mari ca salariile managerilor Apaserv.

  • Plătim cea mai mare taxă de salubrizare!

Plătim mai mult decât se plăteşte la Arad, Alba Iulia, Cluj-Napoca etc. Dar eşti mulţumit de aceste servicii? E mai curat în oraşul nostru decât în celelalte oraşe? Priveşte străzile, parcurile, fă un drum până la fostul lac Cubic, transformat într-o uriaşă groapă de gunoi, la nici 20 de minute de Primărie. Mergi până la lacul Pescăruş, la fel, o nouă groapă de gunoi. Ce concluzii tragi?

  • Plătim cele mai mari tarife pentru iluminatul public!

Deşi suntem pe ultimele locuri ca grad de acoperire, încă departe de procentul de 100% din Oradea, Baia Mare, Cluj-Napoca… Atunci, oare pentru ce plătim atât de mult?

SOLUŢIA?

Auditarea de urgenţă a modului în care este compus şi impus preţul acestor servicii, ca şi a respectării standardelor de calitate contractuale.

Servicii de calitate la preţ corect

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.