Sunt locuri pe pamantul asta care iti patrund in suflet si te urmaresc apoi cu anii, poate chiar toata viata. Pe vremea cand nu exista internet, sursele de informare erau mai mult cele de rezonanta cu oamenii pe care ii intalneai.
Cele doua cuvinte „Gura Portitei„ mi-au ajuns la urechi pentru prima data prin intermediul unui fost coleg de generala, fiind refugiu de vara pentru tata-sau, un hippiot al vremii, in cautare de salbatic si boem.
Mai tarziu, in anii de liceu, profesorul de geografie, imi starneste cu adevarat interesul pentru locul unde Razimul si Marea Neagra isi dadeau odinioara mana, si incep sa visez cu ochii deschisi la momentul intalnirii.
Destinul face ca abia in vara lui 2004, in evadarea de dupa sesiune, sa descopar pentru prima data Delta, la Gura Portitei, limba de nisip care desparte lacul Golovita („capsor” in ruseste) de Marea Neagra.
Peisajul este cu adevarat „wild”, avem parte si invazie de tantari si de tauni, dar nu lipsesc nici cormoranii, nici urmele de mistreti de prin mlastinile Deltei, marea iti face cu ochiul la fiecare pas, iar un umbrar este indispensabil, asa cum si un bidon de apa ingropat in nisip iti face sederea mai usoara, cand nu exista umbra, iar soarele bate cu putere.
O plaja pustie, infinita, doua corturi, un cearceaf pe post de umbrar, o mare albastra si un peste fript, uitat la soare, infipt intr-o tepusa, devenit hrana pentru o cioara, formeaza cateva din primile amintiri din micul paradis.
Am revenit la Gura Portitei, dupa 11 ani de absenta nemotivata. Se pare ca salbaticia Deltei nu-i pentru oricine, asa ca nu s-au schimbat prea multe lucruri intre timp.
Am recunoscut imediat micul port de la Jurilovca, unde, pe langa parcarea (5 lei/zi) oferita de complexul Eden, s-a amenajat o parcare noua, pentru care momentan nu se percepe nici o taxa.
In prezent au aparut si ambarcatiunile private, care te traverseaza lacul Golovita, la orice ora, din Jurilovca pana la compexul turistic Gura Portitei, in doar 20 de minute, pentru 25 de lei/ persoana.
Acelasi pret ca si pentru o traversare cu vaporul oficial care pleaca doar la anumite ore prestabilite (9.00, 14.00 si 18.00) si care ajunge intr-o 1 ora si jumatate.
Din cauza distantei, n-am crezut ca poti sa petreci un weekend la Gura Portitei, si iata-ne, plecati din Bucuresti la ora 4.00 dimineata , 4 ore cu masina, 20 de minute cu barca, iar la ora 9.00 deja ne desfasuram cu corturile pe plaja, grabiti sa prindem ultravioletele.
De data acesta nu am fost numai noi pe nisipul fin, dar nici nu ne inghesuiam de turisti. Inca se poate campa fara nici un stres pe malul sudic si nu se percepe nici o taxa.
In schiumb, partea de nord este arie protejata iar accesul este interzis, insa mai vezi cate un turist plimbadu-se agale, visator sau capturand cate-o fotografie.
Cu exceptia satului de vacanta Eden nu s-a construit mai nimic in zona. Complexul turistic pastreaza specificul locului, asa ca pe mine nu ma deranjeaza existenta lui, fiind si singurul loc unde poti manca cate ceva, savura o bere rece sau de unde poti inchiria o barca sau hidrobicicleta.
Am prins doua zile nu foarte calduroase, insa apa a fost suficient de calda cat sa aduca spre mal suficiente meduze, incat era aproape imposibil sa nu te atingi de una si sa fi urzicat.
Tantarii nu in numar foarte mare, tot ne-au venit de hac iar dupa apus, tot felul de serpi si serpisori iesiti din ascunzatorile lor, riscau sa-i calcam in picioare .
Ma bucur ca s-a pastrat obiceiul ca in fiecare sambata seara, sa se aprinda un foc de tabara in jurul caruia lipovencele ne canta si ne danseaza, in bataia lunii, intr-un joc magic de lumini si scantei.
Surpriza acestui weekend au fost delfinii, si nu unul, si nu doi. In ambele zile am avut ocazia sa savurez aceasta migratie unduioasa de la sud la nord, urmarind cu privirea fiecare miscare a acestor dragalase mamifere.
De teama sa nu pierd acest spectacol inedit n-am indraznit sa incerc sa fac vreo poza, dar m-am multumit cu alte cadre oferite de peisajul virgin.
