Aperitive asortate pentru copii

Ingrediente: felii de pâine albă si neagră, pastă de peste (peste din conservă amestecat cu unt si ceapă verde tăiată fin), piure de avocado, felii de brânză mozzarella,fâsii de ardei gras rosu/galben/verde, unt, felii subtiri de suncă fiartă, măsline fără sâmburi feliate, rosii cherry, boabe de struguri albi, cuburi de cascaval.

Mod de preparare

Tartine cu peste: feliile de pâine se ung cu pasta de peste si se decupează cu forme.

Tartine cu avocado si mozzarella: feliile de pâine se ung cu miez de avocado, se adaugă felii de mozzarella si se decupează cu forme. Se servesc pe platou împreună cu fâsii de ardei gras.

Tartine cu suncă: feliile de pâine se ung cu unt, se adaugă feliile subtiri de suncă si rondele de măsline. Se servesc pe platou decupate cu diferite forme împreună cu rosii cherry.

Săbiute cu cascaval si struguri: înfigeti alternativ cuburi de cascaval si boabe de struguri în sabiute de plastic sau scobitori.

Plăcintă cu spanac și ciuperci

Ingrediente: ciuperci mici albe, spanac, ceapă verde, sare, ulei de măsline, brânză tartinabilă, bucăti de mozzarella, foi de patiserie, un ou. 

Mod de preparare: foaia se dezgheață la temperatura camerei, se decupează în forma dorită, bucățile se așează alăturat pe hârtia de copt în tava de cuptor și se ung cu ou bătut. Tava se introduce în cuptorul încins, 20 minute, până când foile sunt rumene.

Se scot și se lasă să se răcească. Separat, uleiul cu ceapa verde tăiată mărunt si cu ciupercile se lasă pe foc, până când se înmoaie puțin. Se adaugă frunzele de spanac proaspăt și se pune capacul. Aprox. 10 minute pe foc intens.

Compoziția se scurge de zeamă și se întinde pe foaia de bază. Se adaugă bucăți de brânză tartinabilă și de mozzarella. Se continuă la fel cu următoarele foi, în funcție de numărul de foi pregătite și de înălțimea dorită. Se mai introduce la cuptor, la foc mic, 10 minute, pentru ca bucățile de brânză să se topească parțial.

Aperitive asortate pentru copii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.