Locatie: Muntii Baiului Perioada : 12.06.2016 Durata: 6 ore (fara opriri) ; 7 ore (cu opriri)
Traseu: Busteni (cruce rosie) – Castelul Cantacuzino – Culmea Zamora – Vf. Zamora – Vf. Baiutul – Culmea Urechea – Vf. Sorica – Culmea Sorica (triunghi albastru) Distanta: 19,4 km
Harta traseu
Vremea se anunta ploioasa, dar nu-mi pasa. De cateva saptamani tot urmaresc prognoza meteo si de fiecare data imi apare ca ploua. Am anulat deja vreo 2 iesiri pe prognoza asta. Ma hotaresc sa nu o mai bag in seama. Ce-o fi o fi. Ne adaptam la fata locului.
Si pentru ca in ultima vreme am tot avut cereri pentru o tura la munte, am mai invitat vreo 17 prieteni. Dar niciodata nu este convenabila data de plecare pentru toti . Din 17 se arata doritori doar 8. Oricum sunt surprinsa chiar si pentru atat, dar sa nu ne entuziasmam prea tare. Ionut hotaraste sa mergem cu trenul.
Ma gandesc ca-mi place cu trenul, imi aduce aminte de studentie, mai socializam si noi. Masina are un minus la socializare. Partea cea mai grea la mersul cu trenul este ca trebuie sa fi foarte matinal, dar nu-i bai. Cine isi doreste cu adevarat trece peste acest inconvenit, nu-i asa? Ca sa-l diminuez cat mai mult m-am pus la somn in jur de 21.00.
Nu va zic, la 4.30 eram in picioare si fresh! Partea funny este ca daca te culci o data cu gainile, pierzi stiri importante de pe facebook. In timp ce dormeam, o mare parte din oamenii care se anuntasera ca vin la tura, postau retagerea cu scuzele de rigoare.
Pana sa va spun cum am aflat, vreau sa-i atentionez pe cei de la Facebook ca exista cerere pentru posibilitatea de a primi mesajele in timp ce te afli in starea Alfa sau Teta. Cum va spuneam…nici bine nu ma trezisem si la ora 4:43 telefonul ma anunta ca am primit un mesaj. Era Vraji .
„Neata! Am vazut ca s-a cam retras lumea din tura. Mergem cu masina, pot sa vin eu cu a mea?”
Dupa ce vad mesajul ma arunc la calculator sa reevaluez situatia. Sa vad cati am ramas din cei 9 (cu mine cu tot). Sau am ramas doar eu cu Vraji!? Aaa…se pare ca mai este si Razvan. Ar mai fi fost cineva care nu mentiona nici ca vine, nici ca nu vine, era neclara situatia.
Incerc sa dau de persoana cu situatia enigmatica. Sun in disperare dar fara succes. Ok. Hotaram ca am ramas doar noi 3, eu, Vraji si Razvan. Pana la urma am plecat cu masina. Pentru ca eram deja treji, in jur de 6.00 ieseam din Bucuresti. Rezultatul? La ora 8.00 eram deja in traseu. Mai matinali de atat nici ca se putea !
Drumul spre munte nu a fost prea incurajator pentru tura noastra. Niste nori grei si gri ne-au urmarit in permanenta. A inceput chiar sa si ploua, dar asta se intampla in timp ce eram in conserva* . Demoralizati un pic de vreme si de situatie incerc sa dau de Mihai, care ma sunase cu o zi inainte sa ma invite la o tura lejera prin Bucegi.
Ne-am gandit ca daca ne-am uni cu grupul lui ar fi mai distractiv. Dar nici el nu raspundea. Mai tarziu am aflat ca ramasese acasa. Se pare ca eram singurii nebuni care plecasera intr-o zi care se anunta furtunoasa.
Tot pe drum, incercam sa stabilim ce traseu sa facem. Pana la urma ne hotaram la Baiului, asa cum ma gandisem eu initial, sa fie o tura lejera, relaxanta pentru fete. Dar pentru ca vremea nu parea prea grozava, acum era buna si pentru baieti ?
-„Si ce traseu sa alegem pentru Baiului?”
-„Pai daca ploua in Sinaia, mergem cu masina mai departe, si daca ploua in Busteni mergem si mai departe … poate in Piatra Mare.”
Intr-un final am oprit in Busteni si hotaram sa facem traseul clasic Baiului Busteni – Azuga, cu gandul ca o sa ne prinda o furtuna grozava pe platou. Nici bine nu ne e apropriem de Castelul Cantacuzino, ca incepe sa picure. O ploaie marunta, care ne asteptam sa se inteteasca.
Eram impacati cu situatia. Daca tot ne aflam la castel, m-am gandit ca ar fi dragut sa le arat baietilor panorama care poate fi admirata din curtea castelului, dar n-am putut trece de paznic. Programul incepea la ora 10.00.
Noi nu vroiam sa vizitam castelul ci doar sa intram in curte si sa ne uitam putin la munte, care oricum nu se vedea prea bine de nori. Am cerut prea mult? Se pare ca da.
Ne resemnam si cu refuzul paznicului si ne vedem mai departe de traseu. Baietii au dubii ca ii duc pe unde nu trebuie, ca sigur e ceva gresit la traseul asta, ca ne indepartam prea mult de Busteni, etc.
-De ce nu aveti incredere in mine? ii intreb.
-Nu avem un raspuns exact. Cred ca este genetic! se amuza ei de colo.
Ma amuz si eu in sinea mea, la ce greu le pica barbatilor sa fie ghidati de o femeie. Si ii mai auzeam din cand in cand zicand „Ia uite! Ai avut dreptate! Pe aicea este!”
Treptat, treptat norii se sparg si iese soarele. Razele isi fac loc printre crengile copacilor smulgand de pe fetele noastre un zambet de bucurie. In momentul asta ma suna Mihai.
-Te sunasem ca poate mergem cu voi in tura, ii zic eu. Am ramas doar 3 oameni.
-Unde sunteti?
-„Suntem pe traseul din Baiului, dar n-am mers prea mult, am putea sa ne intoarcem, sa ne intalnim cu voi.” Ma gandeam ca la cat de devreme era, puteam sa facem chiar si doua trasee. Ascultandu-l mi se parea ca are o voce ciudata.
-Sa nu-mi spui ca esti acasa!!
-„Ba da, raspunde el de colo”, iar o data cu rasul meu vremea parca se face si mai frumoasa.
-O sa va ploua zdravan pe Baiului, adauga el.
-„Bine, bine, nu stii ce vreme minunata pierzi!” ii raspund, si ne luam ramas bun.
Ne gandim ca n-ar fi rau sa facem o poza cu razele soarelui, sa o postam pe facebook, pentru toti cei care isi doreau sa ne ploua.
