Ajungem in aceasta viata sa traim multe roluri. Poate, selful nostru ideal ne roaga sa mergem in cat mai multe experiente. Are nevoie sa se hraneasca. Are nevoie sa creasca.
Alaturi de el, pentru ca noi sa fim un intreg, sta selful real. Acesta primeste semnale “aici si acum” de la evaluarea organismica. Le asculta el? Vocea selfului ideal este mai puternica? Evaluarea organismica, fidela si autentica cu noi. Ne vorbeste, ne striga. Daca o ascultam. Daca o putem auzi.Daca ne-am dat interesul pana in prezent sa-i invatam limba. O limba plina de senzatii, perceptii, gata sa fie descifrate. Ele stau puse pe raftul constiintei noastre. Stau, imi imaginez eu, asezate ca niste borcanele pline de dulceturi delicioase. Fiecare borcanel cu eticheta lui.
O camara plina de emotii, fiecare cu numele ei. Uneori, luam borcanelul si il degustam. Decidem daca se potriveste cu povestea pe care dorim sa o traim. Sau o traim deja. Alteori, mancam tot borcanul fara sa ne dam seama. Nici nu mai stim de ce l-am ales, ce gust avea, ce miros, ce culoare, la ce foloseste… Sunt Salvator. Caut ceva de lucru! Caut pe cineva pe care sa-l salvez! Vreau sa-l scot din pericolul in care se afla. Descopar vulnerabilitati, anxietati si viitoare tulburari. Daca nu are, pot sa fac eu pentru el! Nu are nevoie? Nu realizeaza in acest moment, este in stare de soc. Ajut Omul care sta la semafor pentru ca urmeaza sa treaca strada. Daca este orb?
Problema este alta
Cu atat mai bine. Sigur. Ma pricep la asta. Mai ales cand nu doreste sau nici nu si-a pus problema daca doreste. Cand doreste este o alta problema. Atunci am nevoie de alte unelte. Daca doreste cum doreste el, eu il fac sa doreasca cum stiu eu. Nu exista persoana care sa nu traiasca aceasta experienta, acest rol. L-am facut ca aveam nevoie de el. Ca ne-am trezit in el. Ca ne-a spus cineva ca tocmai il facem sau ca l-am facut. Cum este bine? Nimeni nu stie. Fiecare il traieste cum stie. Sau si-l creioneaza dupa cum are nevoie. Sa ajungi in momentul in care cineva are nevoie de salvare si sa faci ceva pentru el, esti un salvator. Esti pentru ca ti- a spus.
” -Esti salvatorul meu!”
Ca vrei si poti sa accepti asta, este despre tine. Ce a rostit el, este despre el. A recunoscut salvarea. Avea nevoie si tu ai oferit asta. Sa ajungi dupa ce cineva a fost salvat, sa oferi ajutor, daca mai este nevoie, daca se cere, esti de ajutor. Sa te duci dupa ce cineva a fost salvat, ajutat, sa-ti oferi resursele personale…cum se numeste? Aici este marea intrebare pe care este de preferat sa ne-o punem. Ce ne face sa facem asta? Cum se numeste gestul nostru? Din ce borcan, cum se numeste emotia aceasta? Cum se numeste ce facem acum? Pentru ce facem acest lucru? Pentru binele cui? Interesul cui?
Este selful real in prim plan? Manat de evaluarea organismica, simt asta… Este selful ideal? Am nevoie despre mine asta? Stim din experienta ca indiferent de cat primim, de la cine primim, mai raman nevoi de satisfacut. Dupa o evaluare, merg sa ofer ce stiu ca pot da, ce ma pricep. Imi fac ipoteze. Acolo, daca este descoperit, pot sa acopar eu. Merg si imi arat oferta: pe mine. Celalalt, atat cat este el ” aici si acum”, cat simte si cat se potriveste cu mine, accepta sau nu. Sa insist, cum se numeste?
Sa-mi spun Salvator
Sa-mi spun Salvator acum, cum se numeste? Sa-mi spun Salvator dupa ce persoana a fost salvata si si-a numit salvatorul, l-a recunoscut… Sa intervin aici, in aceasta relatie… Sa am nevoie sa intervin!? Persoana a avut nevoie de salvare, a sosit salvatorul. Este bine. Este pe drumul de simbolizare. Este pe drumul ei, in ritmul ei. Cunosc tot ce a fost. Ce este. Cu toate acestea, insist ca are nevoie de mine. Acesta este un alt rol. Putem sa-l numim hrana pentru selful ideal? Numai prin experientiere putem sa intelegem ce facem. Putem pentru ca avem la ce sa ne invitam sa reflectam. Ma invit la asta. Va invit sa reflectati!
