Ceasul sună de ora 7.00 a.m . Fugim către una din autogările din Atena. După patru ore de mers cu autocarul ajungem Volos. Traversam câteva străzi și ajungem in micul port unde aveam sa ne intâlnim cu restul grupului și casa plutitoare.
Se anunţă a fi prima noastră zi de navigat pe mare. Suntem un echipaj de şase entuziaști, din care predomina profilul ingineresc, aspect care mă ajută să nu-mi fac prea multe griji in caz de probleme tehnice. Trei sunt skipperi autorizați iar restul amatori curioși, din care doar unul a studiat temeinic înainte de a se aventura pe o barcă cu vele.
In jur de ora 13.00 ni se predă barca inchiriată cu 6 luni in urmă. Este superbă si cu mult mai spaţioasă decat ne imaginam. Noua noastră casă pentru urmatoarele zile, ne asteapta curata, cu trei dormitoare, un living, doua băi, un frigider mai mult decat spatios (probabil ştiau ca suntem fomişti), un aragaz mobil, tacămuri, prosoape, cearceafuri, indispensabilul manual de sailing si multe altele. Intr-un fel seamnă cu o rulotă.
Doi din skipperi ramân să li se facă instructajul, restul plecam pentru aprovizionare. Ne intoarcem cu doua coşuri pline, cât pentru sfarşitul lumii.
Prima zi va fi light. Doar 3 ore pe mare. Prindem apusul. In sfarsit, ne relaxam, după drumul lung, din Bucureşti pană in Atena, apoi din Atena in Volos.
Barca ne leagană si fiecare-i cu gândurile lui. Sunt ceva emoţii pentru skipperii noștrii incepători. E ceva agitaţie pe barcă. Ne mutăm dintr-un loc in altul, pentru a face loc de manevre. Tragem de sfori, ne uitam de vânt, de adâncime, de viteză.
Gata, suntem pe val. Prima zi este si cea mai stângace din punct de vedere al navigatului, ne rotim in cerc, mergem ba la stânga, ba la dreapta, facem primele încercari de ridicare a pânzelor…timp suficient cât să ajungem la prima destinaţie înainte să ne prindă noaptea, pe insula Trikeri.
Vom dormi la ancoră in noaptea aceasta. Pentru a vizita minunatia de insulă este nevoie de bărcuta cu motor aflată in dotare. Noroc că baietii n-au dezumflat-o înainte de plecare, aşa cum şi-ar fi dorit. Singurul incovenient este că nu intram mai mult de 3 persoane in ea, așa că suntem nevoiţi să facem două drumuri pană la mal.
S-a lasa intunericul, iar puzderia de stele şi-a facut aparitia desupra celor catorva bărci ancorate langa micul port, a căror far luminează precum licuricii.
Este liniste. Bâjbaim cu frontala si bărcuta cu motor să atingem malul. Locul este pitoresc, rural, cu țărm stâncos, deluros. Mă minunez de prima stradută ingustă, pavată, tipic mediteraneeană, cu casuţe mici, pereţi albi, ferestre colorate in nuanţe de albastru.
La lumina felinarelor, locul acesta este magic. Straduta ne scoate la cele două, singurele terase, atat de primitoare pentru cei ce ancorează in preajma lor. Se aud chicotelile mesenilor. Lasăm momentan mâncarea si ne aventurăm pe un drum prafuit de ţară, luminat din loc in loc de câte un felinar. Este sălbatic locul acesta. Suntem inconjuraţi de arbuşti pitici.
Din loc in loc mai apare si cate o casă de poveste. Aici chiar merită să faci un concediu. Casele sunt amplasate la distante foarte mari una de cealaltă. Drumul urca, coboara, urca, coboara si intr-un final ajungem într-un loc senzaţional. O casa bătraneasca cu belvedere.
De la acesta inalţime admiram marea, stelele, ambarcaţiunile ancorate. Privim de sus ca la un spectacol. Casuţa este luminată de felinare, lumanari. In apropierea gardului se afla un cort instalat, la umbra unor maslini. Aş vrea sa fie al meu.
Miroase a ceva bun de mâncare, a foc. La o masă şed caţiva săteni. Suntem întampinaţi de o mamaie. E grecoaică, dar ni se adreseaza in nemţeste. Crede ca suntem nemţi. Îi spunem că suntem din Romania, dar ea continuă tot pe nemţeste.
Ne spune să nu continuăm drumul in sus. NU stiu de ce. Zice să ne intoarcem. Eu tare l-aş mai fi continuat, dar si ceilalţi vor să se intoarcă. Uff!
Trikeri este cea mai mica insulă pe care am pus piciorul pană acum. Avand o suprafată de 4.5 km2 si cu doar 87 locuitori, este genul ăla de loc unde aș vrea să naufragiez macar pentru o săptamâna.
